*_Și în acest weekend, activitățile specifice pentru menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în special în ceea ce privește respectarea măsurilor incidente în contextul actual al stării de alertă de către operatorii economici, continuă._*
Pentru atingerea acestor obiective, dar și pentru descurajarea infracțiunilor comise în segmentul stradal și combaterea producerii evenimentelor rutiere negative pe raza de competență, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca și ai secțiilor de poliție rurală arondate, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și ai Grupării de Jandarmi Mobile, au acționat în sistem integrat la data de 26/27 iunie a.c.
Activitățile au fost desfășurate în două etape, respectiv în intervalele orare 08.00 – 00.00 și 00.00 – 08.00, în zonele de interes operativ de pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Astfel, echipele mixte formate, au legitimat, în total, un număr de 137 de persoane. Au fost verificate în trafic aproximativ 30 de vehicule și controlați 32 de agenți economici cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor stabilite în contextul epidemiologic actual.
Neregulile constatate au atras aplicarea unui număr de 14 sancțiuni contravenționale. 7 dintre acestea au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de circulație pe drumurile publice, în conformitate cu OUG 195/2002R, iar 5 persoane au fost sancționate pentru abateri aduse normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Totodată, 2 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea altor acte normative în vigoare.