Din cercetările preliminare efectuate la locul evenimentului rutier s-a constatat că un autoturism condus în direcția municipiului Gherla, de un bărbat de 32 de ani, din municipiul Dej, a intrat în coliziune cu un autoturism oprit pe acostament, pe același sens de mers.
Autoturismul bărbatului de 32 de ani s-a răsturnat ulterior pe partea carosabilă, iar celălalt autovehicul a fost proiectat în șanțul de colectare a apelor pluviale.
Bărbatul de 32 de ani a fost transportat la o unitate medicală. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.