Accident rutier produs în jurul orei 18.40, pe strada Aurel Vlaicu, cu implicarea unui autoturism.
Din cercetările preliminare s-a constatat că un conducător auto care se deplasa în direcția străzii Traian Vuia ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul ieșind de pe partea carosabilă, intrând în coliziune cu mai mulți arbori, în cele din urmă oprindu-se în curtea unui imobil.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 0,75mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto și alți doi pasageri au fost transportați la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului si vătămare corporală din culpă.