La data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 03:00, pe DN1 E60, pe raza comunei Florești, s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane și rănirea gravă a alteia. Conform primelor informații, un tânăr, de 19 ani, din Florești, în timp ce conducea autovehiculul pe DN1 E60, pe raza comunei Florești, în afara localității, dinspre Huedin spre Cluj-Napoca, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară, peste marcajul longitudinal simplu continuu. Astfel, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp al unui panou de informare situat pe spațiul verde, după care s-a oprit în șanțul de colectare a apelor pluviale. În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit grav, iar o tânără, de 20 de ani, din Suceava, pasageră în autovehicul, a decedat. În urma testărilor preliminare efectuate la unitatea medicală, se pare că tânărul ar fi consumat substanțe psihoactive. Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale.