<
Actualitate

Accident rutier grav în localitatea Dumbrava

Salvatorii clujeni intervin în aceste momente la un grav accident rutier înregistrat în urmă cu puțin timp pe DN1E60, la km 509+850m, localitatea Dumbrava, între o autoutilitară și un autocamion și care a dus la blocaje in trafic.

ISU Cluj (1):

„Pompierii din cadrul Detașamentelor 2 Cluj-Napoca și Huedin intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe DN1 E60, pe raza localității Dumbrava.

Din primele date, în accident au fost implicate un autotren și o autoutilitară. În autoutilitară se află încarcerat un bărbat, inconștient.

Echipajele lucrează pentru descarcerare. Alte două persoane, conștiente și cooperante primesc îngrijiri medicale. La fața locului au fost alocate două autospeciale cu modul de descarcerare și 2 ambulanțe SMURD”.

ISU Cluj (2):

„Bărbatul a fost descarcerat, însă din păcate prezintă leziuni incompatibile cu viața. Totodată, în urma accidentului, un bărbat de aproximativ 50 de ani va fi transportat la spital”.

IPJ Cluj (1):

„Traficul este blocat pe sensul de mers Cluj-Bihor, până la finalizarea cercetărilor la fața locului”.

IPF Cluj (2):

„La data de 13 februarie a.c., în jurul orei 08.50, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier înregistrat pe DN1 – E60, localitatea Dumbrava, între o autoutilitară și un ansamblu de vehicule (cap tractor+ semiremorcă).

Din primele verificări efectuate la fața locului polițiștii au constatat că șoferul ansamblului de vehicule, respectiv un bărbat, de 38 de ani, din județul Brăila, care circula pe direcția Bihor-Cluj, în condiții de carosabil umed ar fi pătruns pe sensul opus de mers, acroșând cu semiremorca autoutilitara condusă de bărbatul de 49 de ani din municipiul Cluj-Napoca.

Din nefericire, în urma evenimentului, a rezultat decesul bărbatului de 49 de ani și rănirea pasagerului din autoutilitară, respectiv un bărbat de 52 de ani.

Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS