Ieri, 15 iulie, pe drumul dintre Cluj Napoca și Turda, între localitățile Tureni și Mărtinești a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme și o persoană a fost rănită.
Potrivit polițiștilor, un bărbat în vârstă de 75 ani, din Cluj-Napoca, care circula dinspre Cluj la spre Turda, din cauza nerespectării distanței dintre autoturisme, a accidentat mașina din față, la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 64 ani din Cluj Napoca, iar în urma impactului mașina acestuia a fost proiectată într-un alt autoturism condus de un bărbat de 37 ani din Hunedoara, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma accidentului a fost rănit conducătorul în vârstă de 64 ani.
În urma testării conducătorului de 75 de ani, cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentraţie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la unitatea medicală, unde i-au fost prelevate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Ziar de Cluj