Poliţia Cluj anunţă că s-a produs un accident de circulaţie, pe strada Aurel Vlaicu – breteaua de legătură cu strada Calea Someşeni.
”Din primele cercetări s-a stabilit că un autoturism la volanul căreia se afla o tânără de 19 ani, aflată în timpul probei practice pentru obţinerea permisului de şofer şi examinatorul auto, cu intenţia de a intra într-o parcare, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus din sensul opus de un bărbat de 67 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa înspre Someşeni”, a transmis IPJ Cluj.
Sursa citată a precizat că, în urma impactului, bărbatul de 67 de ani a fost transportat la o unitate medicală.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.