Un șofer care efectua o depășire periculoasă și copilul cu care se afla în mașină au fost răniți, în urma unui accident produs sâmbătă în localitatea Câțcău din județul Cluj.
În jurul orei 15.22, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un eveniment rutier produs pe DN1C, în localitatea Câțcău, impactul fiind produs între 2 autovehicule, informează IPJ Cluj.
Din primele informații, conducătorul unui autoturism, un bărbat de 55 de ani, din Dej, care se deplasa din direcția Baia Mare spre Dej, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune laterală cu un autovehicul condus din sensul opus, de un bărbat de 43 de ani, din județul Sălaj.
În urma impactului, conducătorul auto de 43 de ani, alături de un minor, pasager în autovehiculul condus de acesta, au fost răniți ușor, fiind transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Testările cu aparatul etilotest au avut rezultat negativ.
Momentul impactului a fost înregistrat de o cameră de bord, de către un șofer care circula în acel moment în apropiere.