La data de 29 august a.c., în jurul orei 17.50 a fost înregistrat un accident de circulație, produs între un autoturism și un ansamblu de vehicule, pe DN1 E60, în apropierea localității Dumbrava.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 54 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea un autoturism pe direcția Oradea spre Cluj-Napoca, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule, condus de un bărbat, de 52 de ani, din județul Bihor.
Din nefericire, în ciuda manevrelor de resucitare, echipajul medical prezent la fața locului a pronunțat decesul unei femei, de 52 de ani, pasageră în autoturism.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din cauza leziunilor, conducătorul autoturismului nu a putut fi testat la fața locului.