Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit la un accident rutier petrecut la ieșire din municipiul Turda. Apelul de urgență a venit în jurul orei 9:35, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. În accident au fost implicate două autoturisme.
Nu au existat persoane încarcerate, iar un bărbat de 56 de ani a fost transportat la spital. Acesta era conștient și cooperant. De asemenea, a fost consultată o femeie de 52 de ani, care a refuzat transportul la spital. Misiunea pompierilor s-a încheiat în urmă cu puține momente.
Sursa: ISU Cluj.