Cu adâncă durere în suflet anunțăm că în 22 ianuarie 2025 a trecut la cele veșnice Aliman Ștefan, fost membru al Corului ”Astra” din Câmpia Turzii, de peste 25 de ani. Trupul neînsuflețit este depus la capela Bisericii ”Înălțarea Sfintei Cruci” din Micro III, iar slujba de înmormântare va avea loc vineri 24 ianuarie 2025, ora 13,00.
Corul s-a îmbogățit cu încă o stea. Aceasta este steaua din care ne vei veghe tu, prietenul, dragul nostru coleg, basul Ștefan Aliman, membru al corului Astra de peste 25 de ani.
Acolo sus te așteaptă Corul Îngerilor, ca să-i bucuri și pe ei cu vocea ta. Ne-am bucurat nespus de mult când ai venit în mijlocul nostru, făcând mereu naveta Turda-Câmpia Turzii, la toate repetițiile și activitățile. Ai fost un coleg cu mult respect, ai descrețit frunțile celor din jur cu o vorbă frumoasă, o glumă bună, un gest deosebit. Clipele frumoase petrecute împreună vor rămâne pe veci în inimile voastre.
Rămas bun, prietenul nostru drag, Fane! Corul Astra Câmpia Turzii regretă profund plecarea ta prea devreme.
Ziarul 21 transmite condoleanțe familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace.