Președintele consiliului Județeaan Cluj, Alin Tișe a anunțat demarările lucrărilor de demontare a decorurilor de la festivalul Untold dar și amănunte despre garanția depusă de organizatori în cazul constatării unor pagube
„Astăzi, începând cu prima oră, au început lucrările de demontare a decorurilor festivalului Untold de pe Arena Cluj.
• Conform contractului încheiat cu organizatorii evenimentului, Arena Cluj trebuie predată în cel mai scurt timp, întocmai cum a fost preluată.
• Pentru a garanta integritatea tuturor bunurilor, festivalul Untold a depus o sumă consistentă, cu titlul de garanție, sumă care poate acoperi orice pagubă ce ar putea fi constatată.
• În ceea ce privește gazonul de pe Arenă, organizatorii s-au obligat, tot prin contract, să înlocuiască integral, la aceiași parametrii tehnici, TOATE zonele de iarbă afectate, inclusiv eventualele perimetrele afectate din afara gazonului.
• Până la acest moment totul decurge conform contractului, conform calendarului”, a anunțat Alin Tișe.