Lucrările de amenajarea efectivă a sensului giratoriu de lângă Lidl au presupus în prealabil lucrări la infrastructura subterană.
Aceasta lucrare, una dintre cele mai complexe lucrări din oraș, a presupus o joncțiune de rețele de apă, la care se adaugă rețele de canalizare, gaz și energie electrică. Din acest motiv, înainte de demararea lucrărilor fizice a fost nevoie de efectuarea unor sondaje în subteran, pentru stabilirea exactă a traseului lucrărilor subterane.
Odata finalizate aceste lucrări subterane, a inceput montarea sensului giratoriu în noaptea de marți 21 iulie.
Ziarul 21 a fost prezent pe teren în miez de noapte unde primarul municipiului Campia Turzii aflat de-asemenea pe santier ne-a declarat:
Rep.: D-le primar, ne-ați obișnuit ca dumneavoastră să fiți prezent pe șantierele din oraș. Acum vă găsim pe șantier în miez de noapte. Ce ne puteți spune despre acest șantier?
Dorin Lojigan: Având în vedere că cei de la Compania de Apă si-au terminat lucrările de mare amploare pe care le-au desfășurat în intersecția din fața supermarketului LIDL, colegii de la Domeniu Public au început să lucreze la sensul giratoriu și așa cum anunțăm zilele trecute, ne apropiem de final. Astăzi se bordurează, urmând ca mâine după masă se punem pavajul. Lucrăm noaptea, pentru că așa cum se știe, traficul este extrem de aglomerat în această zonă și atunci pentru siguranță muncitorilor și pentru siguranța traficului am ales să lucrăm noaptea
Rep.: Știm că această lucrare a pasajului este foarte complexă, de altfel ați fost primul primar care a avut curajul să se apuce de o asemenea lucrare. Va urma și o asfaltare și a drumului de sub pasaj?
Dorin Lojigan: Pot spune că este cea mai complexă lucrare ca și greutate a ei din cei patru ani de mandat. Aici vorbim despre două lucrări: amenajarea sensului giratoriu și reabilitarea pasajului la care nu s-a mai intervenit din 1978. Imediat după ce sensul va fi amplasat, săptămâna viitoare urmează asfaltarea. Acolo o să fie o problema destul de grea din cauza traficului. În ziua cu asfaltarea vom închide traficul pe DN de la intrare în pasaj dinspre Turda până la sensul giratoriu de lângă biserica care duce către Viișoara. Va fi asfaltat câte 40 de metri de la ieșire din pasaj către Turda, 40 de metri înspre cartierul Lut, 40 de metri înspre strada Andrei Mureșanu și 40 de metri la ieșire din pasaj către centrul municipiului Câmpia Turzii. Așa cum spuneam va fi asflat și în pasaj, lucru care nu s-a mai întâmplat de ani buni de zile
Lucrările de amenajare a sensului giratoriu de langa Lidl au presupus în prealabil lucrări de amenajare a stațiilor de autobuz pe ambele sensuri a străzii Laminoriștilor, stații de TAXI, accese auto pe străzile Iancu Jianu, Andrei Mureșanu și în parcarea hypermarketului, amenajarea pasajului.
Odată cu finalizarea acestuia, traficul auto din aceea zonă va fi mult fluidizat.