<
Actualitate

A fost emis ordinul pentru începerea lucrărilor de consolidare a depozitului neconform de deșeuri de la Pata Rât

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat ordinul de începere a lucrărilor de proiectare și execuție pentru consolidarea depozitului neconform de deșeuri de la Pata Rât, în vederea finalizării închiderii rampei.
„Această consolidare ne va permite să finalizăm în bune condiții închiderea rampei. De altfel, procesul de închidere și ecologizare era deja extrem de avansat în momentul producerii alunecării de teren, motiv pentru care, după consolidarea depozitului, operațiunile rămase de executat se vor încheia extrem de rapid”, a declarat domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Lucrările de consolidare a părții de sud-est a depozitul neconform de la Pata Rât se vor derula pe parcursul a maxim 12 luni, din care trei luni reprezintă perioada de proiectare, celelalte nouă luni fiind destinate executării lucrărilor propriu-zise de consolidare.
Lucrările aferente acestei investiții presupun, în principal, edificarea unui zid de sprijin la baza depozitului, prin consolidarea cu piloți. Totodată, va avea loc modificarea pantei taluzului și amenajarea unui drum tehnologic, capabil să suporte încărcările mari, date de utilajul greu de forare și de transportul materialelor de construcții. De asemenea, va avea loc decolmatarea pârâului Zăpodie și consolidarea malului stâng al acestuia, totalitatea acestor operațiuni având ca principal scop protejarea depozitului de deșeuri și împiedicarea poluării pârâului Zăpodie.
În concret, întreaga zonă afectată de alunecare, situată pe latura sudică a depozitului și pe o lungime de aproximativ 300 de metri pe latura estică, precum și zona stabilă în prezent de pe latura estică a depozitului vor fi consolidate prin execuția unui zid de sprijin din beton armat, cu o lungime totală de 700 de metri. Acesta va fi fundat pe două șiruri paralele și alternative din piloți forați la adâncimea de 10 cm, cu diametrul de 600 de mm. Înălțimea zidului va fi de 3.5 m, acesta fiind prevăzut cu o consolă în partea din amonte cu rol de suport al canalului pluvial. Canalul pluvial va fi săpat în stratul de pământ compactat sprijinit de consola zidului, urmând ca apa pluvială colectată de acesta să fie evacuată printr-un sistem ce va traversa zidul prin partea inferioară, printr-un tub de beton. De acolo, apa va fi deversată printr-o zonă consolidată, în râul Zăpodie.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS