<
Actualitate

A fost aprobată aderarea Municipiului Turda la “Ocolul Silvic Șoimul Arieș Regie Autonomă”

A fost aprobată aderarea Municipiului Turda la “Ocolul Silvic Șoimul Arieș Regie Autonomă”

Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în ultima ședință extraordinară din luna aprilie a aprobat asocierea Municipiului Turda, cu o suprafaţă de 777,34 ha pădure de folosinţă forestieră, cu: Comuna Aiton, Comuna Baciu, Comuna Ceanu Mare, Comuna Ciurila, Comuna Luna, Comuna Mihai Viteazu, Comuna Moldovenesti, Comuna Papiu Ilarian, Comuna Petrestii de Jos, Comuna Sandulesti, Comuna Sanger, Comuna Taureni, Comuna Tritenii de Jos, Comuna Tureni, Comuna Valea Larga, Comuna Viisoara, Comuna Zau de Campie, în vederea constituirii Regiei Autonome „Ocolul Silvic Soimul Aries”, ce va funcţiona în vederea gospodăririi şi administrării pădurilor în regim silvic, pe principiul eficienţei economice.

Existența unui fond forestier aflat în proprietatea publică a unității administrativ­ teritoriale a Municipiul Turda, necesită înființarea unei structuri în vederea gospodăririi și administrării pădurilor în regim silvic, pe principiul efecienței economice.

Conform adminitrației turdene, discuțiile purtate cu reprezentanții altor 17 unități administrativ-teritoriale interesate să adere la o astfel de structură, în perspectiva gospodăririi în regim silvic a suprafețelor de pădure proprietate publică aparținand comunelor orașelor, municipiilor, au avut ca rezultat ideea constituirii unei astfel de structuri – Regia Autonoma „Ocolul Silvic Șoimul Arieș”, ce va avea ca scop gospodarirea durabila și unitară, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice și ale normelor de regim silvic, a fondului forestier avut în administrare, în vederea creșterii contribuției pădurilor la îmbunătățirea condițiilor de mediu și la asigurarea economiei nationale cu lemn, cu alte produse ale pădurii și cu servicii specifice

Pentru dobândirea personalității juridice și pentru a putea fi desfășurată activitatea de silvicultură este necesară aprobarea în prealabil a  Contractului de asociere între unitatile administrativ-teritoriale, precum și a unui Regulament al Regiei Autonome „Ocolul Silvie Soimul Aries”.

La Turda hotărârea de asociere a Municipiului Turda, cu o suprafata de 777,34 ha pădure de folosință forestieră, cu: Comuna Aiton, Comuna Baciu, Comuna Ceanu Mare, Comuna Ciurila, Comuna Luna, Comuna Mihai Viteazu, Comuna Moldovenești, Comuna Papiu Harian, Comuna Petrestii de Jos, Comuna Sandulesti, Comuna Sanger, Comuna Taureni, Comuna Tritenii de Jos, Comuna Tureni, Comuna Valea Larga, Comuna Viisoara, Comuna Zau de Câmpie, în vederea constituirii Regiei Autonome ,,Ocolul Silvic Șoimul Arieș”, ce va functiona în vederea gospodăririi și administrării pădurilor în regim silvic, pe principiul eficientei economice a fost votată de 12 dintre cei 18 consilieri prezenți la ședință.

Taxa de aderare la asociere este de 5000 lei, sumă care reprezintă defapt cheltuielile generate cu începerea desfășurării activității

Fond forestier și pășuni împădurite, în baza actelor de proprietate, se pun la dispozitie terenuri, fără a se transmite dreptul de proprietate, după cum urmeaza:

 

a.

b.

UAT COMUNA AITON

UAT COMUNA BACIU

– 300,9 ha;

– 820,6 ha

C. UAT COMUNA CEANU MARE – 262,7 ha;
d. UAT COMUNA CIURILA – 794,82 ha;
e. UAT COMUNA LUNA – 130,6 ha;
f. UAT COMUNA MIHAI VITEAZU – 329,65 ha;
g. UAT COMUNA MOLDOVENESTI – 592,04 ha;
h. UAT COMUNA PAPIU ILARIAN – 28,8 ha;
1. UAT COMUNA PETRESTII DE JOS – 452,5 ha;
J. UAT COMUNA SANDULESTI – 231,81 ha;
k. UAT COMUNA SANGER – 42,6 ha;
1. UAT COMUNA TAURENI – 28,8 ha;
m. UATCOMUNA TRITENIIDEJOS – 185,8 ha
n. UAT MUNICIPIUL TURDA – 777,34 ha;
0. UATCOMUNA TURENI – 261,7 ha;
p. UAT COMUNA VALEA LARGA – 29,1 ha;
q. UAT COMUNA VIISOARA – 149,0 ha;
r. UAT COMUNA ZAU DE CAMPIE – 80,4 ha.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fiecare membru asociat are urmatoarele drepturi:

  1. Dreptul de a solicita anual un raport asupra activitatii Regiei Autonome „OCOLUL SILVIC SOIMUL ARIES REGIE AUTONOMA”, pentru suprafata de fond forestier pe care o are în proprietate;
  2. Dreptul de a dispune în mod independent de utilizarea veniturilor aferente suprafeței de fond forestier și pășunii împădurite cu care contribuie la

Localitățile care au aderat la protocol se obligă ca în termen de 30 de zile de la încheierea contractului de asociere să efectueze demersurile legale în vederea autorizării Regiei Autonome „OCOLUL SILVIC SOIMUL ARIES REGIE AUTONOMĂ”.

 Primirea de noi membri în asociere se poate face cu majoritatea simplă a voturilor reprezentanților autorităților publice tutelare (UAT).

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS