<
Actualitate

9 Ani de “Zâmbetul din Cutiuţă”

Fii și tu un erou pentru cei care au nevoie! Împreună, facem exerciții de bunătate.

În perioada 6 – 16 mai 2021, Asociaţia Împreună Pentru Voi, în parteneriat cu Grădiniţele Poiana cu Castani, Dr. I. Raţiu, Sfânta Maria, Prichindelul Isteţ, Căsuţa Piticilor și Biblioteca Municipală Teodor Murăşanu va derula cea de-a IX-a ediţie a campaniei umanitare “Zâmbetul din cutiuţă”. Acţiunea face parte din Proiectul Educaţional Local “Zâmbet de copil – o lume de poveste” şi are ca scop strângerea de fonduri pentru „cutiuţele zâmbitoare” care vor conţine dulciuri, jucării, produse de igienă, etc.
Beneficiarii acestor cutiuțe sunt 50 de copii cu vârsta între 3 şi 16 ani, defavorizaţi din punct de vedere material şi financiar, din Turda şi împrejurimi.
Cutiuţele “zâmbitoare” vor fi dăruite cu ocazia zilei de 1 Iunie – Ziua Internațională a copiilor.


Anii anteriori, cutiuțele erau realizate din donațiile copiilor. Anul acesta, an complicat și ciudat, avem nevoie de sprijin financiar!
Cu ajutorul vostru, prin donaţiile făcute, sperăm să ne îndeplini scopul.

Donațiile se pot face in contul Asociația Împreună pentru Voi, deschis la BRD:
RO 57 BRDE 130 SV 23314751300

Mulţumim celor care vă implicați!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS