7 ani de TEATRU la nivel international în Turda !
Teatrul Național Aureliu Manea și întreaga comunitate turdeană se pregătesc pentru Festivalul Internațional de Teatru care va avea loc în perioada 29 iunie – 03 iulie. Tema ediției din acest an este: Construind un viitor mai bun / Building a better tomorrow.
“FIT Turda a ajuns la cea de-a 7-a ediție. Este, deja, un eveniment cu tradiție în agenda principalelor manifestări teatrale din România. Perioada de reamenajare a orașului, a teatrului nu ne împiedică să derulăm această ediție de festival. Ne adaptăm și reinventăm spații și povești. Haideți să descoperiți evenimentele propuse pentru Fabrica de Teatru, Tour d’Art, sau cele propuse pentru spațiile outdoor: Cafeneaua de Acasă, Curtea Muzeului de Istorie, Pietonala orașului, Parcul Central.
Începând de azi am pus în vânzare biletele, urmând ca programul complet al festivalului să fie anunțat în zilele ce vor urma. ” a spus Cătălin Grigoraș manager TNAMT.
Organizatorii anunță doar cinci zile de festival, o ediție scurtă dar plină de momente senzaționale, surprize, spectacole inedite și multă creativitate. Spațiile propuse în acest an vor scrie propriile povești de festival. Fabrica de Teatru va găzdui spectacolele Teatrelor din Oradea, Baia Mare, Turda și Chișinău, Tour D’Art va găzdui spectacolele teatrelor independente, Curtea Muzeului de Istorie va primi secțiune pentru copii a festivalului, Pietonala și Parcul Central vor fi mobilate cu spectacolele invitaților de peste mări și țări, iar Cafeneaua de Acasă va fi gazdă pentru clubul festivalului.
Pregătiți-vă! Incepe FIT Turda 2023!