Ce se întâmplă dacă refuzi încorporarea în caz de război. Legislaţia românească prevede pedepse cu închisoarea pentru persoanele care refuză să se supună unui ordin de încorporare venit de la o autoritate militară.
Există însă etape premergătoare, decise de Preşedintele României.
Ce se întâmplă dacă refuzi încorporarea în caz de război, potrivit Codului Penal?
Potrivit Codului Penal este infracţiune refuzul unei persoane de a fi încorporată în armată, în cazul solicitărilor în scris formulate de autorităţi.
Potrivit art. 432 din Codul Penal, „fapta persoanei care, în timp de război sau pe durata stării de asediu, îşi provoacă vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau o infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.”
Totuşi, dacă fapta este prevăzută în Codul Penal, se introduce o condiţie esenţială de aplicare a art. 432: să existe „RĂZBOI” ori „STARE DE ASEDIU”.
Ce se întâmplă dacă refuzi încorporarea în caz de război. Cum este definită starea de asediu și cum se aplicăÎn România există deja instituită starea de urgență, prin decretul prezidențial din 16 martie 2020, emis de președintele Klaus Iohannis, din motive sanitare – pandemia de SARS-COV-2, informează stirileprotv.ro.
Starea de urgență a fost instituită de Președintele României, potrivit Administrației Prezidențiale. „în temeiul prevederilor art. 93 alin. (1), ale art. 100 din Constituția României, republicată și ale art. 3 și art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare”.
Similar, regimul stării de asediu se aplică și în cazul unui eventual conflict armat în care România este parte, pe teritoriul național
Potrivit ordonanței de urgență a Guvernului din 1999 citate mai sus, „Starea de asediu sau starea de urgenţă se instituie de Preşedintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României.”
Art. 1. – Starea de asediu şi starea de urgenţă privesc situaţii de criză ce impun măsuri excepţionale care se instituie în cazuri determinate de apariţia unor pericole grave la adresa apărării ţării şi securităţii naţionale, a democraţiei constituţionale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.”
Art. 2. – Starea de asediu reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, militară, economică, socială şi de altă natură aplicabile pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, instituite pentru adaptarea capacităţii de apărare a ţării la pericole grave, actuale sau iminente, care ameninţă suveranitatea, independenţa, unitatea ori integritatea teritorială a statului. În cazul instituirii stării de asediu se pot lua măsuri excepţionale aplicabile pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-teritoriale.”
Art. 11. – Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgenţă se aduce neîntârziat la cunoştinţă populaţiei prin mijloacele de comunicare în masă, împreună cu măsurile urgente de aplicare, care intră imediat în vigoare. Decretul se difuzează pe posturile de radio şi de televiziune, în cel mult două ore de la semnare, şi este retransmis în mod repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de asediu sau de urgenţă.
Art. 12. – În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă, Preşedintele României solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate.
Art. 13. – În situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează starea instituită, Preşedintele României revocă decretul, măsurile dispuse încetându-şi aplicabilitatea.
Art. 14. – Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgenţă trebuie să prevadă următoarele:
a) motivele care au impus instituirea stării;
b) zona în care se instituie;
c) perioada pentru care se instituie;
d) drepturile şi libertăţile fundamentale al căror exerciţiu se restrânge, în limitele prevederilor constituţionale şi ale art. 4 din prezenta ordonanţă de urgenţă;
Respingeri de neconstituţionalitate (1), Jurisprudenţă, Reviste (6)
e) autorităţile militare şi civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului şi competenţele acestora;
Ce se întâmplă dacă refuzi încorporarea în caz de război. Legea prevede încorporarea pentru bărbații între 20-35 de ani
Conform unui ordin publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 312/28.04.2014, în baza legii stării de asediu din 2006, pot fi încorporați în caz de război tinerii români cu vârste între 20 și 35 de ani, cu condiția să fie evaluați de medicul de familie.
Modelul de certificat medical este publicat în Monitorul Oficial și, după ce este completat de medic, acesta trebuie depus de persoana în cauză la „comisia locală de recrutare-încorporare constituită pe timpul stării de asediu, al mobilizării și a stării de război”.