<
Actualitate

500.000 lei pentru Spitalul Municipal Dr. Cornel Igna din Câmpia Turzii

Consiliul Județean Cluj a alocat noi resurse financiare care vor fi utilizate în scopul achiziționării de aparatură medicală.

Astfel, forul administrativ județean a direcționat către Primăria municipiului Câmpia Turzii suma de 500.000 de lei, corespunzătoare cotelor defalcate din impozitul pe venit pe anul 2022, în vederea dotării unității sanitare din localitate cu un aparat de rezonanță magnetică nucleară (RMN).

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Investiția este menită să contribuie în mod direct la îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților și la salvarea a numeroase vieți omenești. Acest sprijin financiar este foarte util în contextul în care instituția sanitară nu dispune de un RMN iar pacienții care necesită astfel de investigații amănunțite, de mare acuratețe, sunt transportați în alte spitale dotate cu asemenea aparatură.”

Echipamentul de înaltă tehnologie va fi instalat și pus în funcțiune în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală al Spitalului Municipal „Dr. Cornel Igna” din Câmpia Turzii.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS