4 consecințe asociate sindromului „copilul mamei” – de ce favorizarea nu ar trebui să existe în contextul creșterii și educării copiilor
Din perspectivă psihologică, favoritismul parental reprezintă o practică cu efecte semnificative și de lungă durată asupra dezvoltării psihologice a copiilor. Fenomenul cunoscut sub denumirea de „Sindromul copilului mamei” sau „mother’s boy” ilustrează un tip specific de atașament preferențial, în care un părinte, în special mama, cultivă o legătură emoțională exclusivă cu unul dintre copii, în detrimentul celorlalți. Deși această dinamică poate părea o manifestare intensă a afecțiunii materne, ea distorsionează echilibrul emoțional al unității familiale și generează consecințe pe termen lung pentru fiecare dintre copii.
Iată cum poți recunoaște principalele aspecte ale sindromului „Copilul mamei” sau „mother’s boy”:
- Favoritismul cauzează dezechilibre și răni emoționale adânci în psihicul și inima copiilor
Indiferent de contextul din care este analizat, favoritismul perturbă echilibrul relațional dintre frați. În cazul etiologiei sindromului „Copilul mamei,” copilul favorit devine centrul atenției părintelui, fapt care determină apariția unei relații marginalizate între frați. Deși în copilărie, favoritul pare avantajat de atenția și afecțiunea primite din partea părintelui, studiile psihologice arată că acesta poate deveni vulnerabil din punct de vedere emoțional. Suprasolicitat să satisfacă nevoile emoționale ale mamei, copilul favorit riscă să dezvolte o codependență emoțională față de figura maternă, pierzându-și autonomia și simțul propriei identități. Această relație parazitară este definită în psihanaliză de Sigmund Feud drept „sindromul lui Oedip”.
De asemenea, un atașament parental exclusivist poate cauza o stare de tensiune între frați. Copilul favorizat poate dezvolta probleme legate de anxietate, având de multe ori senzația că trebuie să îndeplinească așteptări imposibil de susținut și realizat. În același timp, frații neglijați se pot confrunta cu sentimente de inadecvare și gelozie, conturate de sentimentele negative asociate favoritismului „copilului de aur”. În cele mai multe instanțe, favoritismul parental implică o deteriorare și înstrăinare a relațiilor fraterne, conturate cel mai des în perioada copilăriei timpurii.
Pe de altă parte, studiile de specialitate indică faptul că doar 30% dintre frații crescuți într-un mediu de favoritism mențin relații apropiate la maturitate, comparativ cu 48% în familiile în care nu există niciun tip de favoritism între frați.
- Favorizarea unui copil, în detrimentul altuia, are un impact profund asupra stimei de sine și poate afecta relațiile interpersonale viitoare dintre frați
Favoritismul parental creează un mediu nesigur pentru dezvoltarea sănătoasă a stimei de sine. Copilul favorit se poate confrunta cu o dependență excesivă strâns legată de aprobarea părintelui, devenind incapabil să își dezvolte o identitate proprie și să relaționeze în mod sănătos cu alți adulți sau colegi de vârsta lui. Această dinamică toxică poate persista și în viațan adultă; Concret, fratele favorizat se poate confrunta cu dificultăți în relațiile personale din cauza așteptărilor nerealiste față de cei din jur.
Frații marginalizați, în schimb, pot dezvolta comportamente compensatorii care variază de la o nevoie acută de validare externă la retragere emoțională severă, anxietate, stări depresive etc.
Din perspectivă psihologică, ambii frați sunt expuși unor distorsiuni cognitive legate de propria valoare personală, ceea ce poate genera vulnerabilități majore în dezvoltarea identității și stimei de sine. Aceste percepții deformate asupra propriei identități au un impact semnificativ asupra capacității lor de a stabili și menține relații interpersonale sănătoase. În mod frecvent, aceste disfuncții emoționale contribuie la un sentiment persistent de insecuritate și instabilitate emoțională, afectând atât încrederea în sine, cât și abilitatea de a naviga adecvat în contexte sociale. Acest dezechilibru poate duce la tulburări de atașament, izolare socială, anxietate și dificultăți în gestionarea relațiilor intime.
- Comunicarea și comportamentul în societate pot fi afectate de atenția sau lipsa de interes a unei figuri părintești dominante
Favoritismul parental este un construct psihosocial ce afectează nu doar relațiile interumane dintre frați, ci și dezvoltarea competențelor sociale ale copilului preferat. Atașamentul exclusivist față de un părinte poate genera așteptări distorsionate în interacțiunile sociale, facilitând o percepție nerealistă asupra relațiilor interumane, aspect ce compromite adaptabilitatea socială. Copilul favorit poate manifesta o nevoie accentuată de validare externă, inhibând astfel capacitatea sa de a dezvolta relații autonome și echilibrate în afara familiei.
În contraparte, frații neglijați pot suferi de dificultăți în exprimarea emoțiilor și identificarea nevoilor proprii, având consecințe negative asupra abilităților lor de socializare. Aceste afecte pot conduce la o predispoziție către izolare socială și la dificultăți în formarea unor relații interumane sănătoase și stabile pe termen lung.
- Necesită un proces îndelungat de vindecare a rănilor parțialității părintești
Ședințele de psihoterapie pentru copii joacă un rol esențial în restabilirea echilibrului emoțional al copiilor afectați de favoritism parental. Intervenția psihologică incipientă, prin intermediul unor ședințe de psihoterapie pentru copii, despre care poți găsi mai multe detalii pe terapiepsy.ro, poate ajuta copilul favorizat să își dezvolte o identitate proprie, independentă de validarea părintească, iar frații neglijați să depășească resentimentele și să își recapete stima de sine. Terapia de familie este, de asemenea, importantă pentru corectarea comportamentelor parentale disfuncționale și îmbunătățirea comunicării în cadrul familiei. Spre exemplu, multe familii disfuncționale manifestează simptome ale unei alte tulburări psihologice cunoscute sub numele de „sindromul alienării părintești “ – activitatea de denigrare activă a unui părinte față de celălat. Practic, acest sindrom descrie intenția unei figuri parentale de a corupe imaginea partenerului căzut în dizgrație în fața copiilor prin îndepărtarea lor sistematică și privarea celor mici de afecțiunea și prezența acestuia.
În concluzie, sindromul „copilul mamei” nu constituie doar o manifestare aparent benignă a afecțiunii parentale, ci un fenomen cu implicații psihologice complexe și de lungă durată. Dezechilibrele emoționale create de favoritismul parental pot afecta profund dezvoltarea sănătoasă a copiilor, influențând relațiile familiale și capacitatea lor de a interacționa în mod sănătos în mediul social. Prin intervenția timpurie și psihoterapie, aceste efecte pot fi gestionate și corectate, permițând astfel copiilor să dezvolte relații sănătoase și autonome pe termen lung.
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
