Proiectul ”Sănătate prin prietenie”, care este în al patrulea an de implementare a oferit servicii medicale la 31 de persoane în satul Boian, comuna Ceanu Mare. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 29 octombrie.
Clubul Rotary Câmpia Turzii a derulat și în acest an Proiectul ”Sănătate prin prietenie” realizat în parteneriat cu Rotary Club ”Floare de Colț” Abrud-Câmpeni, Fundația Sensiblu şi A&D Pharma care au pus la dispoziție o unitatea medicală mobilă pentru asigurarea în mod gratuit a unor consultații medicale generale (ecograf, EKG, luarea tensiunii etc) pentru cei interesaţi, indiferent de sex, vârstă, religie, etnie sau clasă socială.
Cabinetul medical mobil, un autovehicul dotat cu echipamentele necesare unui consult medical general, va străbate din nou localitățile cu acces mai greu la asistență medicală, asigurând gratuit consultații prin intermediul medicilor voluntari.
Încă de la debutul său, în anul 2016, prin acest proiect Rotary Club Câmpia Turzii și-a propus să ofere consultaţii medicale gratuite populaţiei din comunităţile izolate, cu acces limitat la servicii medicale minimale. În cadrul ultimului proiect derulat înainte de pandemie, în anul 2019, de serviciile medicale au beneficiat peste 60 de persoane (din Triteni Colonie, Călărași sat şi Valea Ierii Caps, jud Cluj).
În acest an Clubul Rotary Câmpia Turzii a început prima etapă a proiectului în satul Boian, comuna Ceanu Mare.
Clubul Rotary Câmpia Turzii mulțumește pe această cale doamnei doctor Ramona Soporan și prietenului nostru din Club, Dr. Mahmoud Alajmi şi asistentelor Florina Szalayi şi Csilla Katona, care asigură în mod gratuit, ca voluntari, consultaţiile!