<
Actualitate

20 de bătăuşi din Turda în brigada lui Romi Neguș ca să-i bată pe „sportivii” lui Mircea Nebunu

20 de bătăuşi din Turda în brigada lui Romi Neguș ca să-i bată pe „sportivii” lui Mircea Nebunu

Înarmați cu pistoale, bâte și topoare, brigada lui Neguș au spus că mergeau la o înmormânatre. Mircea Băluş, zis Nebunu’, unul din liderii Clanului Sportivilor din Capitală, este și nașul lui Romulus Markovics, zis Romi Neguș, din Oradea, scrie newsweek.ro

Numărul interlopilor care l-ar fi însoţit pe Neguş este de peste 120 de persoane. Markovics a plecat din Oradea spre Cluj cu 60 de prieteni, la care s-au mai adăugat şi alte persoane: naşul fetiței lui Neguș – care i-ar fi trimis în ajutor toţi finii, 45 la număr, din Bihor, Timiş şi Arad, iar din Turda ar fi venit alți 20 de bătăuşi, mai scrie sursa menționată.

A urmat însă o operațiune de amploare a poliţiştilor din Bihor şi Cluj, pe DN1, între Oradea şi Piatra Craiului, unde au legitimat mai multe persoane şi le-au percheziţionat acestora maşinile.

Între zecile de persoane legitimate de poliţişti s-a aflat atât Markovics, cât şi mai mulţi apropiaţi ai acestuia, opriţi în apropiere de Aleşd. Contactat de reporteri, Neguş a pretins că el şi partenerii săi voiau să meargă, de fapt, la o înmormântare.

La înmormântare, cu pistoale și topoare

„Noi am fost în zonă, dar pentru că am vrut să mergem la Turda, o înmormântare. Ştiu că s-ar fi găsit pe la unii pistol cu bile, topoare… Nu ştiu la cine şi e treaba lor”, a declarat Neguş, confirmând, însă, faptul că e supărat pe naşul său de cununie. „M-am certat cu el, da, dar e naşul meu, poate ne vom împăca”, a mai spus Markovics.

(foto: arhivă)

Citește întreaga știre AICI

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS