La data de 2 iunie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară și 3 mandate de aducere, emise pe numele a 3 bărbați bănuiți de trafic de droguri de risc și de mare risc.
Din cercetări a reieșit că, în perioada toamna anului 2021 – vara anului 2022, cei bănuiți ar fi achiziționat, deținut și comercializat droguri de risc și de mare risc consumatorilor din județele Cluj, Mureș și Dolj.
De asemenea, la sfârșitul lunii mai 2022, o persoană bănuită, în baza unei înțelegeri prealabile cu o altă persoană, s-ar fi deplasat în Spania, în zona Barcelona, de unde ar fi procurat 13,88 kg de canabis. Drogurile ar fi fost introduse în România prin intermediul unei firme de coletărie cu punct de lucru în Barcelona – Spania, fiind preluate de persoanele bănuite în municipiul Cluj – Napoca.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate aproximativ 16 kilograme de cannabis și 600 de grame de cocaină, 2 grindere, 85 de pungi cu urme de substanțe, 233 de pungi prevăzute cu ziplock goale, un kit, 14.200 de lei, 500 de euro și 400 de dolari.
Pe numele celor 3, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de 3 iunie a.c., să fie prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La acțiune, au participat și jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.