<
Actualitate

10 iunie – Manifestări dedicate Zilei Eroilor

În conformitate cu prevederile Legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război se proclamă Ziua Eroilor „Sărbătoare Naţională a Poporului Român în cea de-a 40-a zi de la Sfintele Paşti, Ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, potrivit tradiţiei româneşti”, ce se va desfăşura anul acesta, joi, 10 iunie.

Instituţia Prefectului – Judeţul Cluj împreună cu structurile Ministerului Apărării Naţionale din garnizoana Cluj-Napoca și din judeţul Cluj, în cooperare și cu sprijinul structurilor din sistemul naţional de securitate și al autorităţilor administraţiei publice locale, organizează în ziua de 10 iunie, ora 12.00, ceremonii militare şi religioase de
depuneri de jerbe şi coroane de flori în următoarele locuri:
– Cimitirul Eroilor din Calea Turzii (mun. Cluj-Napoca), la Monumentul Ostaşului
Român şi la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;
– Cimitirul Eroilor de la Muntele Rece (comuna Măguri Răcătău);
– Monumentul Rezistenţei Anticomuniste str. Cardinal Iuliu Hosu (mun. Cluj-Napoca);
– Monumentul Eroului Aviator Plt. Adj. Traian Dârjan–Cimitirul Someşeni;
– Troiţa de pe Feleac (comuna Feleacu).


Cu această ocazie, domnul prefect Tasnádi István-Szilárd va participa la evenimentul din mun. Cluj-Napoca (Cimitirul Eroilor din Calea Turzii), doamna
subprefect Irina Munteanu va fi prezentă în comuna Feleacu și doamna subprefect Camelia Sălcudean în comuna Măguri Răcătău.


Având în vedere prevederile H.G. nr. 614/03.06.2021 pentru aprobarea programului manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor, autorităţile administraţiei publice locale organizează cu sprijinul şi participarea garnizoanelor militare, unităţilor şcolare,
cultelor religioase, asociaţiilor de veterani şi al altor organizaţii neguvernamentale ceremonii de depunere de coroane şi jerbe de flori, precum şi programe proprii de comemorare a eroilor României, în funcţie de specificul local, în principal la marile
mausolee ale eroilor, precum şi la cimitirele şi parcelele de onoare.
Toate ceremoniile se vor desfășura cu respectarea strictă a regulilor de distanțare fizică și socială prevăzute de reglementările în vigoare la nivel național privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS