<
Actualitate

1.216 accidente rutiere soldate cu victime în anul 2023 înregistrate în județul Cluj

1.216 accidente rutiere soldate cu victime în anul 2023 înregistrate în județul Cluj

1.216 accidente rutiere soldate cu victime în anul 2023 înregistrate în județul Cluj

În perioada 01.01.2023 – 31.12.2023, la nivelul județului Cluj au fost înregistrate 1.216 accidente rutiere soldate cu victime, dintre care 1.014 fiind raportate ca ușoare.          Dintre cele 1.216 accidente rutiere soldate cu victime, 32 au avut cauza principală conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Precizăm că niciun accident rutier nu a avut drept cauza conducerea unui vehicul sub influența drogurilor.

Principalele cauze ale accidentelor rutiere înregistrate în perioada de referință au fost viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum, neacordarea de prioritate vehiculelor și indisciplina pietonilor.

În perioada menționată, polițiștii rutieri s-au implicat în activități de prevenire și combatere a tuturor cauzelor generatoare de accidente rutiere, în urma celor peste 2.700 de acțiuni de control fiind constatate 1.820 de infracțiuni.

În ceea ce privește evenimentele rutiere soldate cu pagube materiale, menționăm faptul că la nivelul inspectoratului nu există o situație statistică care să includă în mod distinct evenimentele rutiere soldate cu pagube materiale, context în care amintim Decizia Curții de Apel București nr. 2495/2009, prin care s-a reținut faptul că ”Legea 544/2001 nu impune niciunei instituții să prelucreze informațiile deținute pentru a furniza celor interesați un fel de statistici a la carte, ci se referă doar la furnizarea informațiilor în forma în care sunt deținute de instituție.

Interpretarea contrară ar face ca activitatea de furnizare de informații să devină mult prea împovărătoare pentru instituția publică, fără nicio justificare în scopul pentru care a fost reglementat liberul acces al cetățenilor la informațiile de interes public, întrucât s-ar ajunge ca orice persoană să poată solicita instituțiilor publice efectuarea de studii mai mult sau mai puțin complexe, cu privire la informațiile pe care acestea le dețin într-o formă brută”.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS