<
Actualitate

𝙽𝚘𝚒 𝚎𝚌𝚑𝚒𝚙𝚊𝚖𝚎𝚗𝚝𝚎 𝚍𝚎 𝚞𝚕𝚝𝚒𝚖ă 𝚐𝚎𝚗𝚎𝚛𝚊ț𝚒𝚎, 𝚊𝚌𝚑𝚒𝚣𝚒ț𝚒𝚘𝚗𝚊𝚝𝚎 𝚕𝚊 𝚂𝚙𝚒𝚝𝚊𝚕𝚞𝚕 𝙼𝚞𝚗𝚒𝚌𝚒𝚙𝚊𝚕 „𝙳𝚛. 𝙲𝚘𝚛𝚗𝚎𝚕 𝙸𝙶𝙽𝙰” 𝙲â𝚖𝚙𝚒𝚊 𝚃𝚞𝚛𝚣𝚒𝚒

Pacienții care se adresează Secției de Chirurgie a Spitalului Municipal „Dr. Cornel IGNA” beneficiază, începând din această lună, de servicii medicale mult îmbunătățite.

Cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii, conducerea unității medicale a achiziționat trei lămpi scialitice, cu care a dotat trei săli de operație. Echipamentele utilizate în Secția de Chirurgie emit o lumină fără umbre, care ajută la realizarea unor intervenții chirurgicale foarte precise.

De asemenea, prin iluminarea în sistem LED, consumul de energie electrică a sălilor de operație a scăzut semnificativ – un lucru foarte important în această perioadă.

„Îl felicit pe domnul manager, Adrian Antal, pentru permanenta preocupare asupra actualizării și creșterii serviciilor medicale din spitalul nostru. La nivelul Municipiului Câmpia Turzii, avem medici chirurgi foarte bine pregătiți, care dispun și de dotările necesare pentru a realiza intervenții chirurgicale salvatoare de vieți, pe o paletă diversificată de patologii și afecțiuni”, afirmă domnul primar, Dorin Nicolae LOJIGAN.

Direcția Relații cu Comunitatea.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS