<
Actualitate

𝙁𝙚𝙨𝙩𝙞𝙫𝙖𝙡𝙪𝙡 𝙑𝙚𝙧𝙙𝙚 𝙡𝙖 𝙏𝙪𝙧𝙙𝙖 – 𝙕𝙞𝙪𝙖 𝟮 – 𝙀𝙘𝙤𝙡𝙤𝙜𝙞𝙯𝙖𝙧𝙚𝙖 𝙢𝙖𝙡𝙪𝙧𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙧â𝙪𝙡𝙪𝙞 𝘼𝙧𝙞𝙚ș

În cea de-a doua zi de Festival ”Verde la Turda”, s-au unit peste 100 de voluntari și au colectat aproximativ 50 de saci de deșeuri de pe malul Arieşului.

Dar de fapt, realizarea e cu atât mai mare cu cât am reușit să adunăm #împreună oameni din diverse medii sociale și cu diverse preocupări, dar uniți sub același scop: 𝙇𝙖 𝙏𝙪𝙧𝙙𝙖 𝙥𝙪𝙩𝙚𝙢 𝙧𝙚𝙖𝙡𝙞𝙯𝙖 𝙡𝙪𝙘𝙧𝙪𝙧𝙞 𝙛𝙧𝙪𝙢𝙤𝙖𝙨𝙚, 𝙙𝙖𝙘𝙖 𝙨𝙪𝙣𝙩𝙚𝙢 𝙞𝙢𝙥𝙡𝙞𝙘𝙖𝙩𝙞 𝙨𝙞 𝙙𝙤𝙧𝙣𝙞𝙘𝙞 𝙨𝙖 𝙛𝙖𝙘𝙚𝙢 𝙛𝙖𝙥𝙩𝙚 𝙗𝙪𝙣𝙚. Iar acțiunile de ecologizare sunt mereu o idee bună, nu e așa?

Mulţumim tinerilor voluntari din cadrul Colegiului Tehnic, care sunt prezenți cu entuziasm și implicare la fiecare activitate de acest gen, dar şi beneficiarilor venitului minim de incluziune care au participat şi ei.

De asemenea, mulţumim operatorul de salubritate Supercom, care a participat la acțiunea de colectare a deșeurilor și a furnizat materialele necesare: saci menajeri și mănuși, iar la finalul acțiunii s-a ocupat de transportul deșeurilor colectate.

Ne dorim ca prin aceste campanii să contribuim cu toții la păstrarea unui mediu mai curat şi mai verde și să devenim fiecare un exemplu pentru comunitatea turdeană.

Mâine continuăm cu noi activități de ecologizare și în alte zone ale municipiului!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS