<
Actualitate

𝗭𝗶𝘂𝗮 𝗖𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿𝗶𝗶 𝗡𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲, 𝘀ă𝗿𝗯ă𝘁𝗼𝗿𝗶𝘁ă 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗹𝗮𝗻𝘀𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗿𝘁𝗲, 𝗽𝗼𝗲𝘇𝗶𝗲, 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰ă 𝗽𝗼𝗽𝘂𝗹𝗮𝗿ă ș𝗶 𝗰𝘂𝗹𝘁ă

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, instituții de cultură subordonate Consiliului Județean Cluj, organizează la finalul acestei săptămâni un eveniment ce marchează în mod deosebit Ziua Culturii Naţionale și împlinirea, pe 15 ianuarie 2022, a 172 de ani la nașterea poetului român Mihai Eminescu.

Manifestarea, care va avea loc vineri, 14 ianuarie a.c., de la ora 15:00, în foaierul Bibliotecii Județene, Calea Dorobanților nr.104, reunește lumi culturale diverse. Sunt aduse împreună cântece tradiționale, lucrări consacrate din muzica cultă și lucrări de inspirație folclorică, scrise de compozitori români, dar și momente poetice din opera lui Mihai Eminescu.

În cadrul evenimentului intitulat „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, actorul Ruslan Bârlea de la Teatrul Național Cluj va recita poezii ale marelui poet român. Totodată, mezzosoprana Lavinia Bocu și tenorul Sorin Lupu, acompaniați de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș, vor aduce în atenția publicului spectator momente muzicale deosebite, majoritatea pe versuri eminesciene. De asemenea, solista de muzică populară Mariana Morcan va prezenta cântece din zona de munte a județului Cluj, iar Orchestra „Cununa Transilvană” va interpreta lucrări consacrate din muzica cultă, dar și de inspirație folclorică.

Cu această ocazie va fi lansat și albumul fotografic „Tradiții în satele clujene”, editat recent de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și reprezintă „o sinteză în imagini” a activităților instituției din ultimii doi ani. Fotografiile, menite să ne transpună într-o lume idilică a satului, sunt realizate în cadrul proiectului de „reconstituire a unor obiceiuri și practici sătești clujene”. Printre acestea se numără: muncile casnice și muncile câmpului, obiceiurile de Sânziene și de colindat, jocul satului și mâncărurile tradiționale. Prin fotografiile selectate în acest album, cu o grafică de excepție, dorim să ajungem la sufletul privitorului, să facem să-i vibreze acea coardă ancestrală, dorul de autentic.

Intrarea la eveniment este liberă, cu respectarea măsurilor și a regulilor de siguranţă sanitară impuse de autorități!

Ziua de 15 ianuarie, declarată drept Ziua Culturii Naţionale începând cu anul 2010, reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Ziua Culturii Naţionale a devenit de-a lungul timpului nu numai ziua în care românii celebrează un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS