În lumea satului de altădată, pentru a se cunoaște în vederea căsătoriei, fetele și feciorii se întâlneau în cadrul comunității, sub atenta supraveghere a adulților. Astfel, luau parte la evenimente precum: jocul duminical, şezătoare, clacă și târguri. Totodată, se întâlneau și seara, în special la sfârșit de săptămână, când feciorul mergea la casa fetei, iar cei doi povesteau la poartă.
În aceste locuri de întâlnire și socializare, fiecare trebuia să dovedească în fața comunității și în fața partenerului faptul că e pregătit fizic și psihic pentru căsătorie. Fata trebuia să arate că este pricepută la joc, dar și la muncă. Dacă avea un pic de zestre, era un avantaj. În primul rând, trebuia să fie frumoasă și sănătoasă, pentru pentru a putea naște copii frumoși și sănătoși, ca neamul și seminția să nu se piardă, să fie harnică și isteață, pentru a-și îngriji casa și familia și să fie de cinste în sat.
Și feciorul trebuia să demonstreze că își poate întemeia și întreține o familie. Trebuia să aibă avere, să fie frumos și arătos, să aibă îndemână la lucru pentru a-și putea ține casa și familia, să nu fie prea bătrân, să nu fie băutor și să fie cu frică de Dumnezeu. Acestea erau, în lumea satului, cele mai apreciate sau dezapreciate calități la care trebuia să se gândească fata ori feciorul, atunci când se hotăra să se căsătorească.
Toate aceste întâlniri trebuiau să se încheie cu nunta, care era pusă în mediile tradiționale sub semnul obligativității și presupunea dreptul de a „intra în rând cu oamenii”.
Foto: La joc, Orman, jud. Cluj/Nicu Cherciu – CJCPCT Cluj
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
