Datorită implicării domnului primar ᗩᑌᖇEᒪ GIᑌᖇGIᑌ, elevii Școlii Gimnaziale din Luna vor beneficia de o alimentație sănătoasă și echilibrată prin includerea unității de învățământ în Programul Național „Masă Sănătoasă”, inițiat de Guvernul României.
749.000 de lei vor fi alocați comunei Luna pentru a oferi zilnic o masă caldă sau un pachet alimentar celor 340 de elevi de la Grădiniță până la clasa a VIII-a.
Programul Național „Masă Sănătoasă” oferă elevilor:
• Masă caldă preparată în regim propriu: în cantină, cu avize de funcționare și spațiu adecvat de servire a mesei.
• Masă caldă în regim catering: pentru unitățile de învățământ fără cantină, servită în sala de clasă sau într-un spațiu amenajat.
• Pachet alimentar: în situația în care nu este posibilă asigurarea mesei calde.
Suportul alimentar nu se acordă în timpul vacanțelor sau a zilelor nelucrătoare.
Domnul primar ᗩᑌᖇEᒪ GIᑌᖇGIᑌ: „Învățământul este cea mai de preț comoară. Mă bucur că eforturile pentru includerea școlii noastre în acest program au dat roade. Mulțumesc doamnei Marinela Marc, Inspector General Școlar pentru contribuția la demersul nostru și asigur părinții și profesorii de eforturile noastre continue pentru creșterea performanței în Școala Gimnazială Luna.”
Programul Național „Masă Sănătoasă” contribuie la:
• Creșterea gradului de participare la școală
• Îmbunătățirea stării de nutriție a elevilor
• Dezvoltarea unor obiceiuri alimentare sănătoase
• Creșterea capacității de concentrare și a performanței școlare
Acest program este o investiție importantă în viitorul copiilor din comuna Luna!
Biroul de presă Primăria Comunei Luna, județul Cluj.