<
Actualitate

𝗖𝗼𝗻𝗰𝗲𝗿𝘁 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗰𝗲𝘀𝗻𝗲, 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰ă 𝗯𝗶𝘀𝗲𝗿𝗶𝗰𝗲𝗮𝘀𝗰ă ş𝗶 𝗰𝘂𝗹𝘁ă, î𝗻 𝗦ă𝗽𝘁ă𝗺â𝗻𝗮 𝗠𝗮𝗿𝗲

În Săptămâna Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție subordonată Consiliului Judeţean Cluj, invită publicul la momente înălțătoare de rugăciune, în cadrul unui concert de pricesne, muzică bisericească şi cultă.

Evenimentul, care va avea loc marți, 19 aprilie 2022, de la ora 15:00, în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” (Calea Dorobanților nr. 104), va fi susținut de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor Ovidiu Barteș, care va prezenta muzică bisericească şi cultă din repertoriul național și internațional. De asemenea, pricesnele, cântate cu precădere în biserici, dar în ultimul timp devenite parte a repertoriului multor interpreți de muzica populară, vor fi prezentate de grupul vocal „Arheo”, coordonat de prof. Veronica Macarie Moldovan și renumitele interprete de muzică populară Oana Bozga –Pintea și Mariana Morcan.

În debutul manifestării va fi vernisată o frumoasă expoziție de sculptură, intitulată „Memoria satului încrustată în lemn”. Expoziția este organizată în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și se înscrie în șirul schimburilor culturale desfășurate în ultimii ani între cele două instituții. Aceasta reunește lucrările a trei artiști sculptori sătmăreni: Vasile Dragoș, Kóter Vasile și Vasile Vari, membri ai Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare, în a căror tematică se regăsesc și crâmpeie din lumea satului românesc.

Intrarea este liberă, în limita spațiului disponibil. Vă așteptăm!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS