Luni, 6 decembrie 2021, cu prilejul sărbătorii Sfântului Nicolae, copiii de la Grădinița cu program prelungit ,,Camigo” din municipiul Cluj-Napoca au avut parte de momente extraordinare. Preșcolarii au fost colindați de grupul de copii ,,Muguri de folclor” și de tinerii din cadrul Asociației „De la lume adunate și-napoi la lume date”.
➡ Acțiunea a avut loc în cadrul proiectului cultural-educativ ,,Tradiții clujene la colindat”, derulat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT), instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj.
Astfel, de la ora 10.00, în curtea grădiniței de pe strada Ilie Măcelaru nr.1 A, cei mici, alături de educatoare, au colindat împreună cu cei din grupul ,,Muguri de folclor”, coordonat de prof. Alexandru Filip. Apoi au fost familiarizați cu obiceiul ,,Plugușorul”, adus în fața preșcolarilor de copiii pregătiți de Daniel Rusu și Corina Cristuțiu. La final, colindătorii au fost răsplătiți cu aplauze și dulciuri.
Totodată, managerul CJCPCT Cluj, Adriana Irimieș a mulțumit copiilor, cadrelor didactice și conducerii grădiniței pentru deschidere și le-a urat tuturor Sărbători fericite!
Proiectul cultural-educativ ,,Tradiții clujene la colindat” se desfășoară în parteneriat cu mai multe grădinițe și școli din Cluj-Napoca. Până la Crăciun vor fi prezentate celor mici colindele și obiceiurile de iarnă, specifice județului Cluj. Următoarele întâlniri se vor derula în 10, respectiv 14 decembrie a.c., tot la școli și grădinițe din oraș.
Proiectul „Educație prin cultură”, derulat în ultimii ani de CJCPCT Cluj în parteneriat cu școlile din județ, are menirea de a-i apropia pe tineri de tradițiile populare.