<
Actualitate

𝐏𝐥𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐞𝐧ț𝐢𝐞 𝐩𝐞 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐣𝐮𝐝𝐞ț𝐞𝐧𝐞, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐞𝐳𝐨𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐢𝐚𝐫𝐧𝐚, 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞ț𝐞𝐚𝐧

Consiliul Județean Cluj a aprobat Planul operativ de intervenţie în timpul iernii pe drumurile județene, valabil până la data de 31 martie 2022.
Astfel, forul administrativ județean a analizat și a clasificat întreaga rețea de drumuri județene, în lungime de 1.230,993 de km, pe niveluri de viabilitate, stabilind procedurile standard de intervenție pe durata sezonului rece.


𝐀𝐥𝐢𝐧 𝐓𝐢ș𝐞, 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐂𝐥𝐮𝐣: „𝐼𝑛 𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑛𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑣𝑒𝑠𝑡𝑒, 𝑎𝑚 𝑙𝑢𝑎𝑡 𝑚𝑎𝑠𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑛𝑒𝑐𝑒𝑠𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑠𝑡𝑓𝑒𝑙 𝑖𝑛𝑐𝑎𝑡 𝑛𝑖𝑛𝑠𝑜𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑎 𝑛𝑒 𝑔𝑎𝑠𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎 𝑝𝑟𝑒𝑔𝑎𝑡𝑖𝑡𝑖. 𝑉𝑜𝑚 𝑢𝑟𝑚𝑎𝑟𝑖, 𝑡𝑜𝑡𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎, 𝑐𝑎 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑒𝑡𝑎𝑡𝑖𝑙𝑒 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑜𝑛𝑠𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑐𝑢 𝑑𝑒𝑠𝑧𝑎𝑝𝑒𝑧𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑠𝑎 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑣𝑖𝑛𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑚𝑝𝑡 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎 𝑝𝑒 𝑑𝑟𝑢𝑚𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡𝑒𝑛𝑒 𝑠𝑎 𝑠𝑒 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑎 𝑐𝑖𝑟𝑐𝑢𝑙𝑎 𝑖𝑛 𝑏𝑢𝑛𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑖𝑡𝑖𝑖”.
Raportat la importanța și nivelul de trafic înregistrat pe fiecare sector în parte, numărul şi mărimea localităţilor pe care le leagă, precum şi la alte criterii obiective, drumurile au fost clasificate pe patru niveluri în funcție de care se vor stabili ordinea şi timpul în care se intervine, operațiunile care se execută, tipurile și cantitățile de materiale utilizate, etc.


Totodată, planul stabilește modul de conducere și coordonare a acțiunilor, sistemul de informare a factorilor implicați, numărul bazelor de deszăpezire ce vor trebui să funcționeze pe fiecare lot de drumuri, astfel încât să se asigure un timp optim de intervenție, utilajele și mijloacele de transport ce vor fi folosite, cantitățile și tipurile de materiale, carburanți și lubrifianți etc.
În ceea ce privește împărțirea pe niveluri de intervenție, la nivelul I de viabilitate, în cazul căruia se intervine în cel mai scurt timp, au fost încadrate 24 de drumuri sau sectoare de drumuri județene, în lungime totală de 442,094 km, în timp ce la nivelul II au fost înscrise 37 de drumuri judeţene, care asigură legătura cu centrele de comună, în lungime totală de 373,339 km. În același timp, la nivelul III de viabilitate au fost încadrate 44 de drumuri județene în lungime de 306,377 km. Nivelul IV, în lungime de 109,183 km, este format din 18 sectoare de drumuri judeţene cu trafic extrem de redus de vehicule.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS