Odată cu finalizarea sezonului rece și instalarea condițiilor propice acestui tip de lucrări, Consiliul Județean Cluj a reluat și continuă în ritm susținut lucrările de modernizare și reabilitare derulate pe Drumul Apusenilor.
Stadiul fizic al lucrărilor realizate până în prezent este de cca. 85%. Astfel, așternerea primului strat de asfalt este foarte aproape de finalizare, majoritatea parapeților metalici au fost montați, iar accesele la proprietăți au fost realizate în proporție de 80%. De asemenea, se lucrează la patru din cele șapte poduri prevăzute, cel din Valea Drăganului urmând a fi complet refăcut.
𝐀𝐥𝐢𝐧 𝐓𝐢𝐬̦𝐞, 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐂𝐥𝐮𝐣: „𝑁𝑒 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑝𝑖𝑒𝑚 𝑑𝑒 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑖𝑛𝑣𝑒𝑠𝑡𝑖𝑡𝑖𝑖 𝑒𝑥𝑡𝑟𝑒𝑚 𝑑𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒𝑎𝑔𝑎 𝑧𝑜𝑛𝑎 𝑎 𝑀𝑢𝑛𝑡𝑖𝑙𝑜𝑟 𝐴𝑝𝑢𝑠𝑒𝑛𝑖, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑣𝑎 𝑎𝑑𝑢𝑐𝑒 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑟𝑜𝑎𝑠𝑒 𝑏𝑒𝑛𝑒𝑓𝑖𝑐𝑖𝑖 𝑠𝑖 𝑣𝑎 𝑐𝑟𝑒𝑎 𝑛𝑜𝑖 𝑜𝑝𝑜𝑟𝑡𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑡𝑖 𝑑𝑒 𝑑𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑒𝑐𝑜𝑛𝑜𝑚𝑖𝑐𝑜-𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙𝑎 𝑠𝑖 𝑡𝑢𝑟𝑖𝑠𝑡𝑖𝑐𝑎.”
În perioada imediat următoare se va lucra la drumurile laterale și la celelalte trei poduri, vor fi finalizate cele două straturi de asfalt, respectiv binder și strat de uzură, și vor fi executate lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.
Lucrările sunt realizate de forul administrativ județean în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce are drept scop conectarea localităţilor din judeţele Cluj şi Bihor la Rețeaua trans-europeană de transport TEN-T.