Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de extindere și modernizare a Ambulatoriului Clinicii de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, situat pe Calea Mănăștur nr. 54C.
𝐀𝐥𝐢𝐧 𝐓𝐢𝐬̦𝐞, 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐂𝐥𝐮𝐣: „𝘐𝘯𝘵𝘳𝘢𝘮 𝘪𝘯𝘵𝘳-𝘰 𝘯𝘰𝘶𝘢 𝘦𝘵𝘢𝘱𝘢 𝘪𝘯 𝘤𝘦𝘦𝘢 𝘤𝘦 𝘱𝘳𝘪𝘷𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵 𝘦𝘶𝘳𝘰𝘱𝘦𝘢𝘯, 𝘦𝘹𝘵𝘳𝘦𝘮 𝘥𝘦 𝘪𝘮𝘱𝘰𝘳𝘵𝘢𝘯𝘵 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘴𝘪𝘴𝘵𝘦𝘮𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘤𝘢𝘭 𝘤𝘭𝘶𝘫𝘦𝘢𝘯, 𝘴𝘪 𝘯𝘶 𝘯𝘶𝘮𝘢𝘪. 𝘓𝘢 𝘧𝘪𝘯𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘪𝘯𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪𝘵𝘪𝘦𝘪, 𝘴𝘪𝘯𝘨𝘶𝘳𝘢 𝘊𝘭𝘪𝘯𝘪𝘤𝘢 𝘥𝘦 𝘗𝘴𝘪𝘩𝘪𝘢𝘵𝘳𝘪𝘦 𝘗𝘦𝘥𝘪𝘢𝘵𝘳𝘪𝘤𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘛𝘳𝘢𝘯𝘴𝘪𝘭𝘷𝘢𝘯𝘪𝘢, 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘧𝘶𝘯𝘤𝘵𝘪𝘰𝘯𝘦𝘢𝘻𝘢 𝘭𝘢 𝘊𝘭𝘶𝘫, 𝘷𝘢 𝘥𝘦𝘷𝘦𝘯𝘪 𝘤𝘦𝘢 𝘮𝘢𝘪 𝘮𝘰𝘥𝘦𝘳𝘯𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘵𝘢𝘳𝘢, 𝘶𝘯𝘪𝘤𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘱𝘶𝘯𝘤𝘵 𝘥𝘦 𝘷𝘦𝘥𝘦𝘳𝘦 𝘧𝘶𝘯𝘤𝘵𝘪𝘰𝘯𝘢𝘭 𝘴𝘪 𝘢𝘭 𝘧𝘢𝘤𝘪𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘥𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘷𝘢 𝘥𝘪𝘴𝘱𝘶𝘯𝘦.”
În valoare de 19.001.618 lei, lucrările vizează, în principal, extinderea suprafeței clădirii existente cu peste 600 de mp, atât pe verticală cât și pe orizontală, respectiv prin adăugarea a încă două etaje. Noua construcție va avea un regim de înălțime de S+P+3E, aria desfășurată ajungând la nu mai puțin de 3.730 mp.
* * *
Parterul edificiului medical va găzdui compartimentul de spitalizare „de o zi”, cu o capacitate de 12 paturi, dar și serviciul de primire-internare. Tot la parter va fi amenajat spațiul ambulator, pentru un acces cât mai facil al micilor pacienți și al aparținătorilor. În această zonă vor fi acordate servicii medicale celor care nu necesită internare, fiind asigurată și asistența premergătoare sau cea posterioară internării.
La primul etaj va funcționa compartimentul cu spitalizare permanentă, ce va avea 31 de paturi, împărțit în nuclee de îngrijire în funcție de vârstă. La acest nivel vor fi amplasate încăperi destinate activităților medicale, dar și sala de ergoterapie pentru activități creațional-educative. La etajul doi va funcționa compartimentul de toxicomani, cu o capacitate de 10 paturi, iar cel de-al treilea etaj va cuprinde atât spații destinate învățământului, cât și o sală de kinetoterapie și una de școlarizare a copiilor internați.
În valoare de 24.363.195 lei, proiectul european câștigat de forul administrativ județean a fost depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.