Campioanele ajung în Liga Florilor
➡ 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐢𝐚 𝐍𝐢𝐭𝐚 și 𝐁𝐢𝐚𝐧𝐜𝐚 𝐕𝐢𝐧𝐭𝐢𝐥𝐚 au semnat cu HC Zalău
„Sunt recunoscătoare pentru perioada minunată petrecută la Potaissa Turda în ultimii doi ani. A fost o experiență extraordinară să fac parte din acest club remarcabil, unde am avut privilegiul să evoluez alături de o echipă dedicată și să câștigăm aurul la junioare 1 în acest an.
Aș dori să mulțumesc conducerii clubului, tuturor antrenorilor, colegilor de echipă și suporterilor pentru sprijinul necondiționat și pentru toată încrederea acordată și că in Turda m-ați făcut să mă simt ca acasă.
Plec acum spre o nouă etapă în cariera mea, făcând pasul către Liga Florilor, alături de HC Zalău. Alegerea aceasta reprezintă o provocare și o oportunitate pentru mine să-mi dezvolt abilitățile și să contribui la succesul unei noi echipe. Voi purta întotdeauna în inimă amintirea momentelor frumoase trăite la Turda și sunt nerăbdătoare să văd ce rezervă viitorul în noul meu drum. Mulțumesc din suflet, Potaissa Turda!”- ALEXIA NITA
„„Deși am jucat doar un an la Turda, atât fetele cât si staff-ul m-au ajutat sa mă integrez mult mai rapid decât m-am așteptat. Am întâlnit oameni minunați care m-au ajutat sa cresc, care m-au susținut si încurajat atât la meciuri si antrenamente. Am avut parte, pe parcursul acestui an, de momente foarte frumoase precum emoțiile de la primul meci, cel cu Cluj de acasă, unde am realizat ce înseamnă o echipă unită care muncește cot la cot pentru același scop, însă acela a fost doar începutul, mai apoi urmând toate victoriile care ne-au adus pe podium la final. Multe din aceste merite i se datorează Mihaelei Tivadar de la care am învățat foarte multe si de la care am căpătat o încredere pe care nu credeam că o voi avea, alături de Cosmin Sălăjan, Flaviu Sâsâeac, Moșu, domnul Relu, doamna Ana, Andreea, Larisa, oameni cu ajutorul cărora ne-am îndeplinit scopul, iar prin această cale le mulțumesc.
Mă bucur ca am făcut parte din acest proiect, care s-a încheiat exact cum ne-am propus si care a rămas si va rămâne întotdeauna în sufletul meu.” – BIANCA VINTILĂ
𝙷𝙰𝙸 𝚃𝚄𝚁𝙳𝙰!!! 𝙷𝙰𝙸 𝙿𝙾𝚃𝙰𝙸𝚂𝚂𝙰!!!
