✅Interacțiune profesională între primarii din zonă și reprezentanții deconcentratelor județene
❎Doamna prefect Irina MUNTEANU a organizat astăzi o ședință de lucru, găzduită de municipiul nostru. La ședință au participat reprezentanți din partea mai multor structuri județene, printre care Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Cluj, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Autoritatea Electorală Permanentă Direcția Județeană Cluj, Serviciul de Telecomunicații Speciale Cluj, Biroul Județean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor Cluj, Direcția de Sănătate Publică Cluj și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Cluj.
ℹ️Municipiul Câmpia Turzii a fost reprezentat de domnul primar, Dorin Nicolae LOJIGAN, împreună cu domnul Nicolae ȘTEFAN, secretarul general al Municipiului, doamna Lavinia SAROȘI, director executiv DAS și domnul Adrian Iosif ANTAL, managerul Spitalului Municipal „Dr. Cornel Igna” Câmpia Turzii.
⭕Subiecte abordate:
• Implementarea prevederilor legii nr 196/2016 privind venitul minim de incluziune
• Activități premergătoare alegerilor europarlamentare și locale din 9 iunie 2024
• Situația cărților de identitate eliberate pentru cetățenii din zonă
• Situația unităților sanitare din zonă
🩺Invitații au evidențiat activitatea de management de la nivelul Spitalului Municipal „Dr. Cornel Igna”, investițiile realizate și creșterea exponențială a adresabilității și a calității condițiilor din spital.
👥Domnul primar a apreciat inițiativa doamnei prefect de a organiza astfel de interacțiuni profesioniste între UAT-uri și structurile județului Cluj.
💊Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor a fost cel al adicțiilor și al prevenirii consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor din județul Cluj.
💯Reuniunea a fost o oportunitate importantă pentru a facilita colaborarea dintre structurile județene și administrațiile locale din zona Câmpia Turzii – Turdai, în vederea identificării de soluții eficiente pentru problemele comune.
Direcția Relații cu Comunitatea